Mesajul surprinzător al unui guvernator taliban către Vest: „Întoarceți-vă cu bani, nu cu arme!”

Mesajul surprinzător al unui guvernator taliban către Vest: „Întoarceți-vă cu bani, nu cu arme!”

Comandantul Talib Mawlawi, gurvernator al provinciei Helmand, îndeamnă, într-un interviu pentru The Guardian, națiunile occidentale să recunoască talibanii drept lideri legitimi ai Afganistanului.

Noul guvernator taliban din Helmand, care a a luptat cu sovieticii și cu britanicii în conflictul armat care a durat un deceniu, a întâmpinat reporterii The Guardian cu o pușcă de asalt întinsă pe birou. Cu toate acestea, el insistă că timpul pentru lupte s-a încheiat.

„Ne-am confruntat în război, nu ne-am cunoscut în vremuri normale. Acum, ne puteți câștiga inima și ne puteți face fericiți dacă recunoașteți acest guvern”, declară comandantul.

El are un mesaj pentru britanici și pentru NATO: „Recunoașteți talibanii drept lideri legitimi ai Afganistanului și apoi reveniți aci, dar cu bani, nu cu arme!”.

În pragul colapsului economic

La fel precum mai mare parte a Afganistanului, Helmand e în pragul colapsului economic. Guvernatorul solicită guvernelor străine să contribuie la eradicarea sărăciei și salvării locuitorilor de la foamete.

„Toate acele țări străine care ne-au invadat, ne-au ucis femeile, copiii și bătrânii și au distrus totul”, a spus el.

Acum, Talib crede că întreaga comunitatea internațională ar trebui să trimită ajutoare umanitare și să se concentreze asupra dezvoltării educației, afacerilor și comerțului din această țară.

Comunitatea internațională ajută țările care au sprijinul civililor lor. Am adus securitate și avem sprijinul oamenilor, așa că ar trebui să ne ajutați și să ne recunoașteți guvernul.

Talib Mawlawi, gurvernator al provinciei Helmand:

Apelul neașteptat semnalează măsura în care peisajul s-a schimbat, de la retragerea trupelor străine, și acum talibanii se confruntă cu sarcina de a conduce țara sfâșiată de război.

Salariile guvernamentale nu s-au plătit de câteva săptămâni. Mulți oameni care au lucrat pentru ONG-uri străine au fugit și proiectele lor s-au oprit, băncile n-au lichidități, restaurantele sunt goale.

O mare întrebare care se pune peste perspectiva ajutorului extern este dacă femeile vor putea lucra și studia. În Helmand, zonă care era controlată de talibani, nu exista educație pentru fete.

Învățământul superior s-a redeschis pentru fete, deși este segregat în funcție de sex și cu un cod vestimentar mai dur. „Guvernul le-a recomandat să nu vină la fel ca înainte, să poarte burqa sau hijab”, recunoaște comandantul.

Mai puțin clar este dacă femeile care lucrează în alt domeniu, în afara celui medical și al educației, ar putea reveni la locul lor de muncă. „Ministerele încă mai au reuniuni pentru asta, încă nu au fost finalizate discuțiile”, spune guvernatorul.

El recunoaște că „au fost 20 de ani de lupte, așa că va dura ceva timp pentru a reveni la normal”.

Libertatea