Mihaela Buzărnescu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Mihaela Buzărnescu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

România va avea în cele din urmă la turneul de tenis feminin, la proba de simplu de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. După scandalul provocat de retragerea Simonei Halep, Soranei Cîrstea și a Irinei Begu, clubul Dinamo a anunțat miercuri că Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe lista celor calificați.

Buzărnescu a beneficiat de clasamentul protejat, în care ocupă locul 104, precum şi de faptul că numeroase jucătoare clasate în prima parte a ierarhiei au declinat participarea, potrivit Agerpres.

România va mai avea două reprezentante și în proba de dublu, pe Raluca Olaru și pe Monica Niculescu.

După retragerea primelor trei fete care trebuiau să reprezinte România, ministrul Sportului, Eduard Novak, a amenințat cu tăierea finanțării Federației Române de Tenis.

Simona Halep a fost prima care s-a retras afirmând că nu s-a recuperat după acccidentarea suferită care a împiedicat-o să participe și la Wimbledon și Roland Garros.

Apoi, Sorana Cîrstea dă vina pe o accidentare pentru retragerea de la Jocurile Olimpice, invocând că a suferit o ruptură musculară înainte de participarea la Wimbledon.

La rândul ei, Irina Begu a dezvăluit că a fost diagnosticată cu mononucleoză și nu va putea să concureze la Tokyo.

Odată cu acceptarea Mihaelei Buzărnescu în turneul feminin de tenis, lotul României care se va deplasa la Tokyo a crescut la 101 sportivi.

Libertatea