Mihail Gorbaciov va fi înmormântat sâmbătă, în cimitirul central din Moscova. Putin încă nu a anunțat dacă va participa la funeralii

Mihail Gorbaciov va fi înmormântat sâmbătă, în cimitirul central din Moscova. Putin încă nu a anunțat dacă va participa la funeralii

Înmormântarea ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care a murit marți la Moscova, la vârsta de 91 de ani, va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, au anunțat agențiile ruse de presă ruse, citându-i pe fiica lui Gorbaciov și pe un purtător de cuvânt al fundației acestuia, potrivit Reuters.

Funeraliile vor avea loc în faimoasa Sală a Coloanelor din cadrul Casei Sindicatelor din Moscova, același loc în care a fost expus trupul dictatorului Iosif Stalin după moartea acestuia, în 1953, precizează presa rusă.

Slujba va fi deschisă publicului, iar fostul lider sovietic va fi apoi înmormântat în cimitirul central Novodevicii din Moscova, a anunțat Vladimir Polyakov, secretarul de presă al Fundației Gorbaciov, citat de agenția TASS.

Zeci de politicieni de rang înalt, poeți, membri ai familiei regale și intelectuali au fost înmormântați în acest cimitir de când a fost înființat, în secolul al XVI-lea. Aici se odihnește și Boris Elțîn, primul președinte al Federației Rusiei și rivalul politic al lui Gorbaciov.

Cimitirul Novodevicii este, de asemenea, locul de odihnă al soției lui Gorbaciov, Raisa, care a murit în 1999.

Nikita Hrușciov este singurul lider sovietic îngropat aici, majoritatea celorlalți fiind înmormântați lângă zidurile Kremlinului, în Piața Roșie.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat anterior că Kremlinul va decide în cursul zilei de miercuri dacă Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat.

Potrivit TASS, Peskov a precizat că Kremlinul va anunța mai târziu dacă președintele Vladimir Putin va participa sau nu la funeraliile lui Gorbaciov.

Anterior în cursul zilei de miercuri, Putin le-a transmis rudelor lui Gorbaciov condoleanțe prin intermediul unei telegrame, în timp ce Kremlinul a lăudat eforturile regretatului politician, descriindu-l ca pe un extraordinar om de stat care a ajutat la încheierea Războiului Rece, dar care s-a înșelat grav în ceea ce privește perspectiva apropierii de Occidentul „însetat de sânge”.

Foto: EPA

Libertatea