Năsui spune că Ministerul Economiei va fi reformat: „Reducem din funcţiile de conducere şi de execuţie”

Năsui spune că Ministerul Economiei va fi reformat: „Reducem din funcţiile de conducere şi de execuţie”

Funcţiile de conducere din Ministerul Economiei vor fi reduse cu 39%, iar cele de execuţie cu 30%, a scris miercuri, 14 iulie, ministrul Claudiu Năsui pe Facebook. Demnitarul susține că sunt „cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituțiilor statului din ultimii zeci de ani”.

„Reducem 39% din funcțiile de conducere și 30% din cele de execuție, printr-un plan pe care l-am pus la punct săptămânile acestea”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

După ce la finalul anului 2020, din ministerul condus pe atunci de Virgil Popescu s-au desprins două ministere, cel al Energiei, condus acum de el, și cel al Economiei și Turismului, condus de Năsui, acesta din urmă spune acum că desprinderea a generat „sinecuri în negocierile politice”.

Actualul minister al economiei este rezultatul multiplelor despărțiri și comasări de ministere. Ministere inutile, create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri politice. De aceea, Ministerul Economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri și, mai ales, foarte mulți șefi.

Ministrul economiei, Claudiu Năsui:

Demnitarul a precizat că, în acest context, „cheltuielile statului au tot crescut”.

„De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituții și agenții inutile. Le cunoaștem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenții fără număr și pentru orice motiv, etc”, a spus Năsui.

Potrivit organigramei publicate de site-ul instituţiei, Ministerul Economiei are 839 de posturi, dintre care 123 în reţeaua economică externă.

Năsui, contrazis ultima dată de purtătorul de cuvânt

Pe 30 iunie, ministrul economiei a susținut, tot pe Facebook, că „am desființat 40 de posturi din Ministerul Economiei cu salarii de mii de euro pe lună și pensie specială”.

„Sinecurile acestea au fost create de guvernul PSD. Inițial, Ministerului Turismului a creat 15 astfel de posturi. Dar, ulterior, numărul s-a triplat până la 40. Ele aveau statut diplomatic inclusiv în ceea ce privește salarizarea și drepturile la pensie, de unde pensia specială”, a scris Năsui pe 30 iunie.

Însă imediat, Ionuț Tudorică, purtător de cuvânt al Ministerului Economiei, l-a contrazis. Tudorică a declarat, conform g4media.ro, că posturile nu erau ocupate, ci doar bugetate în cadrul ministerului și ar fi urmat să fie ocupate în viitor.

Libertatea