Nicolae Ciucă: „PNL susține cât mai multe doamne în funcții de conducere”

Nicolae Ciucă: „PNL susține cât mai multe doamne în funcții de conducere”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, 13 mai, că „unul dintre obiectivele mele este să promovez cât mai multe doamne și domnișoare în funcții de răspundere în partid”. Afirmațiile premierului PNL au venit în contextul în care în Guvern există o singură femeie, este vorba despre ministrul Familiei, Gabriela Firea, de la PSD.

„M-am întâlnit astăzi cu doamnele și domnișoarele din Organizația Femeilor Liberale, reunite într-o ședință a Biroului Politic Național, la Palatul Parlamentului. PNL a susținut și va susține în continuare cât mai multe doamne în funcții de primari, de președinți de Consiliu Județean, parlamentari, consilieri locali și județeni, în alte funcții de conducere”, a transmis Nicolae Ciucă pe Facebook.

Premierul PNL a precizat că este un susținător al egalității de gen și că respinge discriminarea.

„În calitate de președinte, unul dintre obiectivele mele este să promovez cât mai multe doamne și domnișoare în funcții de răspundere în partid. Sunt un ferm susținător al egalității de gen și voi continua să fiu un suporter al protejării și promovării drepturilor femeilor. Discriminarea trebuie să dispară din vocabularul unei societăți moderne, deoarece egalitatea dintre femei și bărbați este o condiție de bază într-o țară cu adevărat europeană”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Președintele liberal a mai transmis că „România a făcut numeroase progrese în această privință”, dar trebuie în continuare „să eliminăm prejudecățile privind rolurile pe care femeile și bărbații le au în societate”.

Libertatea