Norvegia va administra persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson o a doua doză de la Pfizer

Norvegia va administra persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson o a doua doză de la Pfizer

Norvegia a anunţat marţi că cetățenii care s-au imunizat cu vaccinul Johnson & Johnson, administrat în doză unică, vor primi o a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech, pe motiv că este nevoie de creșterea protecției împotriva virusului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Motivul pentru această decizie este că vaccinarea cu Janssen pare să ofere o protecţie mai mică împotriva infecţiei şi a bolii, faţă de cei care au primit două doze de vaccin ARN mesager”, a spus ministrul norvegian al sănătăţii, Bent Hoie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Aproximativ 4.000 de norvegieni s-au vaccinat cu serul Janssen, deoarece autorităţile au oprit rapid utilizarea serului produs de Johnson & Johnson după reacţii adverse rare, însă grave. Această mică parte din populație va putea astfel să solicite vaccinarea cu o doză de Pfizer.

În Franţa, Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) a recomandat la sfârşitul lunii august o doză de rapel cu un vaccin ARNm pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie.

Totodată, Norvegia a mai decis că persoanele peste 65 de ani ar putea primi o a treia doză de Pfizer pentru a-şi întări protecţia împotriva formelor severe de boală şi împotriva noilor variante, precum şi pentru a-şi prelungi imunitatea.

România a început campania de vaccinare cu a treia doză de vaccin, la șase luni după primele două, pe 28 septembrie, iar până acum, peste 228.000 de români s-au vaccinat cu doza „booster”. Administrarea celei de-a treia doze se face cu un vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, inclusiv pentru persoanele care au primit inițial AstraZeneca.

Libertatea