O fetiţă de patru ani din Dolj a murit după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada

O fetiţă de patru ani din Dolj a murit după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Polițiștii au deschis o anchetă în urma accidentului care a avut loc sâmbătă în localitatea Lișteava din județul Dolj. Din primele verificări fetița de 4 ani s-ar fi angajat în traversarea drumului public, moment în care a fost lovită de mașina condusă de bărbatul de 37 de ani.

Accidentul a avut loc azi în jurul prânzului în localitatea doljeană Lișteava pe DN 55. Cei care au sunat la 112 au fost vecinii care au auzit momentul în care mașina a frânat extrem de puternic. Câne au ieșit din curte aceștia au văzut-o pe copilă întinsă pe jos.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Craiova, pe DN 55, în localitatea Lișteava, din direcția Craiova către Bechet, ar fi accidentat o minoră de 4 ani, din Lișteava, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

La fața loclui a fost cgemat și un elicopter SMURD, însă în ciuda efortului depus de medici fetița a murit.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Libertatea