Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai puțin vinovat din țară?

Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai puțin vinovat din țară?

Un lider privește pe fereastră la victorii și în oglindă la înfrângeri. Vorba îi este atribuită lui Jim Collins, autor și consultant pe zona de business, dar înțelesul ei depășește lumea afacerilor și pătrunde în suferințele vieții de zi cu zi. 

Președintele Iohannis se ferește de oglindă. Fie că a fost vorba de tragedia de la Constanța, când a pronunțat eșecul statului, sau de criza politică, șeful statului s-a uitat pe geam, către alții. „Acest guvern a căzut victimă unor orgolii politicianiste care nu au în spate nicio gândire pentru România”, a spus joi șeful statului, la Cernavodă. 

Numai că, într-o democrație, sunt de preferat defectele politicienilor acelor calități, imaginare sau reale, ale unor bărbați și femei nealeși, imposibil de responsabilizat și de controlat de către cetățeni. 

Dacă unii politicieni nu au, cum a remarcat în mod corect președintele, „nicio gândire pentru România”, atunci acești politicieni vor fi trași la răspundere de către public și vor fi preferați acei politicieni care promovează idei pentru societate.

În schimb, creațiile Palatului Cotroceni și ale serviciilor secrete nu răspund în fața oamenilor. Carierele artificiale sunt imune la electorat. Nu societatea, ci laboratoarele au plămădit artefactele politice și tocmai de aceea ele par atât de arogante, chiar dacă, în unele cazuri, poate că nu acesta este temperamentul lor. Ajunși finalmente în fața oamenilor, liderii de catifea îi privesc pe moșneni și le spun, cu sinceră mirare: „Dar voi cine sunteți?”.

Florin Cîțu reprezintă doar apogeul recent al procesului ocult de recrutare, care se practică în România de decenii și de la conducerea spitalelor pînă la primării și partide. 

Nu statul a eșuat, ci contraselecția a eșuat. Statul e acolo, corect desenat de Constituție, instituțiile sunt în picioare, așteptându-și conducătorii și, în unele cazuri, angajații mai buni.

Mai spune președintele că s-a ajuns la situația ca politicienii să dea vina pe toată lumea și să promoveze nihilismul. Klaus Iohannis n-a folosit acest cuvânt, însă aceasta este filonul de comunicare cel mai insistent pomenit de președinte în ultimele zile.

Și aici are dreptate, însă în practică, Palatul Cotroceni nu a ajutat în lupta cu acest curent. În dese ocazii, dimpotrivă, a fost practicantul populismului. De pildă, Iohannis a demonizat în bloc PSD, un partid membru al unei mari familii din Parlamentul European, până când i-a scos din țâțâni pe simpatizanții social-democraților. Astăzi, în sondaje, fluxul votanților PSD revine pe urmele lăsate pe plajă de tălpile cu care Klaus Iohannis îi călcase pe creștet.

Până la urmă, debusolat, președintele este un om ca noi toți. Se simte probabil apăsat de eșecul istoric al campaniei de vaccinare și de avioanele cu morți care se înfig, vorba unul politician din București, zi de zi în pământ. Am început valul 4 cu zeci de decese pe zi, câte încap într-un ATR, am ajuns la sutele de oameni care intră într-un Boeing 737 și ne îndreptăm spre cele mai cuprinzătoare avioane construite vreodată. 

O parte importantă dintre acești morți erau evitabili. O lume întreagă s-a cutremurat când, în 2014, cursa Malaysia Airlines Flight 370 a dispărut cu 239 de oameni la bord. La noi, în ultimele trei zile, câte un avion mai mare decât MH370  s-a volatilizat și nu îi vom mai găsi niciodată pe oamenii de acolo. Imaginați-vă cum așteaptă, pe pistă, unul după altul, un șir de avioane imense, Dumnezeu știe cât de lung. 

O asemenea pierdere nu are cum să nu te afecteze. Toți ne întrebăm „Cum s-a ajuns aici?”. România e un experiment unic în Europa. 

E ca și cum o țară de 13 milioane de oameni nevaccinați, cu un sistem de sănătate sub medie, deja extenuat, este lovită de un virus contagios și mortal, fără aproape nicio măsură de restricție în societate. Ce se va întâmpla? Practic, testăm imunizarea de turmă. 

Comunismul ne-a infantilizat, obișnuindu-ne ca alții să decidă pentru noi. Prin urmare, ceilalți sunt mereu vinovați și ne ferim de oglindă. 

Până la urmă, Klaus Iohannis nu a pretins niciodată că e perfect, dar nici nu ne-a spus că e gata să se lase atât de ușor convins că e perfect, la îndemnul generalilor SPP și al liderilor „comunității de informații”, ai căror oameni nu mai știu cum să împingă șefilor, măcar acum, oglinzile sub ochi.

Foto: Hepta

Libertatea