Orașul cu cea mai lungă perioadă de carantină din lume. De câte zile locuitorii sunt în lockdown din cauza COVID

Orașul cu cea mai lungă perioadă de carantină din lume. De câte zile locuitorii sunt în lockdown din cauza COVID

Oraşul australian Melbourne a stabilit luni un nou record pentru cel mai mare interval cumulativ de timp petrecut în lockdown de o localitate urbană din cauza pandemiei, informează DPA, citată de Hotnews. În total, locuitorii de aici au stat 246 de zile în izolare și încă sunt în carantină.

Anterior, oraşul argentinian Buenos Aires deţinuse recordul pentru cel mai îndelungat lockdown.

Melbourne, capitala statului australian Victoria de pe coasta estică a Australiei, se află în prezent în cel de-al şaselea lockdown de la începutul pandemiei de coronavirus, iar actuala carantină va continua pentru încă cel puţin trei săptămâni.

Autorităţile din statul Victoria au anunțat că lockdownul actual ar putea fi ridicat pe 26 octombrie, dacă s eva atinge pragul de 70% de rezidenți vaccinați, iar mai multe restricţii antiepidemice ar urma să fie relaxate după atingerea unei rate de vaccinare de 80%.

Premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat însă că nu exclude posibilitatea extinderii restricţiilor antiepidemice dacă va fi nevoie de o astfel de măsură.

Populaţia din Melbourne a început însă să îşi piardă răbdarea. Luna trecută, demonstranţii au ocupat străzile mai multe zile la rând pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a angajaţilor din construcţii.

Australia, o ţară cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, a încercat mult timp să elimine complet noul coronavirus printr-o strategie de tip „zero COVID-19”, dar, după ce nu a reuşit să controleze mai multe focare epidemiologice provocate de varianta Delta, s-a concentrat în mare parte pe atingerea ratelor de vaccinare, considerând că acestea reprezintă cheia ieşirii din lockdown.

Libertatea