Pagină goală de ziar, după ce candidata Partidului Verde la funcția de cancelar a refuzat un interviu pentru Bild

Pagină goală de ziar, după ce candidata Partidului Verde la funcția de cancelar a refuzat un interviu pentru Bild

Ediția duminicală a cotidianului german Bild, cel mai citit ziar din Europa, a tipărit o pagină albă, după ce Annalena Baerbock, 40 de ani, candidata „Verzilor” la funția de cancelar, nu și-a făcut timp să acorde interviul programat, e explicat jurnalul elvețian Blick.

„Aceasta este pagina dvs., doamnă Baerbock!”, a fost titlul ales de drept explicație de Bild am Sonntag, ediția din 5 septembrie.

 După săptămâni de ezitare, cu programări și anulări, Baerbock a refuzat interviul pentru că nu a găsit nicio dată disponibilă, a explicat ziarul. Cititorii au fost anunțați că în următoarele două săptămâni vor citi, așa cum a fost anunțat, declarațiile acordate de candidații Armin Laschet (CDU) și Olaf Scholz (SPD).

Transparenz heute in der BamS. ⁦@ABaerbock⁩ fand keinen Termin für ein Interview. Die Seite bekommt sie trotzdem. pic.twitter.com/P1GdK6ueu0

— Daniel Cremer (@dcremer_) September 5, 2021

Baerbock este primul candidat din istorie al al Partidului Verde care nu a găsit timp pentru un interviu pentru „Bild am Sonntag”. În trecut, au fost intervievați Joschka Fischer (73 de ani), Renate Künast (65 de ani), Jürgen Trittin (67 de ani), Katrin Göring-Eckardt (55 de ani) sau Cem Özdemir (55 de ani).

Annalena Baerbock a fost în mijlocul un scandal și în iulie, după ce un expert austriac specializat în urmărirea fraudelor cu titluri academice a acuzat-o de plagiat, afirmând că aceasta a copiat munca altora în cartea „Now. How we renew our country” (n.r. „Acum. Cum ne reînnoim ţara”). Chiar dacă, în primă fază, candidata Partidului Verde a negat plagiatul, editorul ei a anunțat că lucrarea va fi reedidată cu menționarea surselor.

Bild are un tiraj zilnic de 1,2 milioane de exemplare și este cel mai bine vândut ziar din Europa.

Foto: Hepta

Libertatea