„Pandora papers”: Averi uriașe și afaceri subterane, ascunse în paradisuri fiscale de șefi de stat, politicieni și miliardari

„Pandora papers”: Averi uriașe și afaceri subterane, ascunse în paradisuri fiscale de șefi de stat, politicieni și miliardari

Milioane de documente analizate de un consorțiu internațional de jurnaliști au dezvăluit afacerile și averile ascunse prin structuri offshore de mai bine de 100 de miliardari, 30 de lideri din întreaga lume și 300 de oficiali, printre care președintele Ucrainei, regele Iordaniei sau familia liderului Azerbaidjanului, scriu The Guardian și BBC News.

 

Cunoscută sub numele de „Pandora Papers”, colecția de documente include 11,9 milioane de dosare care provin de la companii angajate de clienți bogați pentru a crea structuri offshore în paradisuri fiscale precum Panama, Dubai, Monaco, Elveția și Insulele Cayman.

Documentele expun secretele financiare a 35 de lideri mondiali, inclusiv foști și actuali președinți, premieri și alți șefi de stat. Printre cei vizați se mai află 300 de oficiali publici – miniștri, judecători, primari – din peste 90 de țări.

Mai bine de 100 de miliardari apar de asemenea în aceste dezvăluiri. La fel, vedete din lumea spectacolului sau oameni de afaceri. Mulți folosesc astfel de companii offshore pentru a deține bunuri de lux, cum ar fi iahturi sau proprietăți.

Documentele, scrie The Guardian, dezvăluie un sistem financiar ascuns de ochii lumii, care permite practic bogaților să își ascundă averile, sau o parte dintre averi, și să evite pe cât posibil plata integrală a taxelor.

Ce conțin documentele

„Pandora Papers”, sunt practic emailuri, memorii, dosare de înființare a companiilor, certificate de acțiuni și scheme complexe care arată structurile corporațiilor. În multe cazuri, ele dezvăluie adevărații patroni ai unor companii.

Dosarele au fost analizate și date publicității de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație din Washington (ICIJ), care au oferit acces la date cu colegii lor de la diverse publicații prestigioase precum The Guardian, Washington Post, BBC sau Le Monde.

Nu sunt primele dezvăluiri de acest fel – pe aceeași temă au mai apărut „Offshore Leaks”, „Panama Papers” și „Paradise Papers” – dar sunt cele cu cel mai mare volum de date.

Cât de legală este folosirea companiilor offshore

Înființarea de structuri offshore nu este ilegală, iar în unele cazuri, oamenii ar putea avea motive legitime pentru acest lucru.

Dar în general, secretul oferit de aceste companii aflate în paradisuri fiscale oferă spațiu de manevră oamenilor cu bani care fac evaziune fiscală, celor care vor pur și simplu să își ascundă averile sau infractorilor care se ocupă cu spălarea de bani.

Și asta pentru că structurile offshore se află în țări sau teritorii unde înființarea companiilor este simplă, unde există legi care împiedică identificarea ușoară a patronilor și unde impozitul pe profit este mic sau inexistent, scrie BBC News.

Iordania, o țară săracă, cu un lider bogat

Una dintre țintele majore ale dezvăluirilor „Pandora Papers” este liderul Iordaniei, regele Abdullah al II-lea, care ar fi acumulat o avere de 100 de milioane de dolari, din Malibu până în Washington sau Londra.

Regele Iordaniei a refuzat să dea explicații spunând pur și simplu că nu e incorect să dețină proprietăți, prin intermediul unor companii offshore.

Iordania trece printr-o perioadă financiară dificilă, care a generat și proteste de stradă, iar poziția regelui nu este tocmai puternică. Duminică seară, la apariția dezvăluirilor, Iordania blocase site-ul ICIJ, însă detaliile despre averea regelui apăruseră deja în toată presa internațională.

Dezvăluirile arată de asemenea că familia liderului Ilham Aliev a cumpărat și a vândut proprietăți în Marea Britanie în valoare de 400 de milioane de lire (460 de milioane de euro).

Una dintre proprietăți a fost vândută holdingului imobiliar regal, care acum analizează cum și de ce a plătit 67 de milioane de lire unei companii în spatele căreia se află regimul acuzat de corupție și de încălcări ale drepturilor omului.

Castelul ascuns al premierului Cehiei

„Pandora papers” amenință și poziția a doi lideri UE. Primul dintre ei, premierul Cehiei Andrej Babiš, care se pregătește săptămâna aceasta de alegeri.

El este acuzat că a folosit o companie offshore pentru a achiziționa un castel de aproape 19 de milioane de dolari în sudul Franței.

Într-o dezbatere televizată găzduită de CNN Prima News, Babis a negat orice acţiune ilegală.

„Banii au plecat de la o bancă cehă, au fost impozitaţi, erau banii mei şi s-au întors la o bancă cehă”, a declarat în timpul dezbaterii Babis, aflat în campanie pentru alegerile din 8-9 octombrie.

Babis, fondatorul imperiului agricol, alimentar, chimic şi media Agrofert, a intrat în politică în 2011 şi a creat un nou partid politic, ANO, pentru a lupta împotriva corupţiei.

Dar problemele lui Babis sunt vechi.

Andrej Babis s-a confruntat cu o anchetă penală după acuzaţii potrivit cărora ar fi ascuns dreptul de proprietate asupra unui proiect de construire a unui centru de conferinţe şi agrement în apropierea capitalei Praga astfel încât acesta să se califice pentru primirea unei subvenţii de două milioane de euro din partea UE, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Şi în acest caz a negat că ar fi comis ilegalităţi. În următoarele săptămâni procurorii urmează să decidă dacă Babis va trebui să fie judecat sau dacă acest caz va fi abandonat.

Un audit al Comisiei Europene lansat în aprilie anul acesta a constatat că legăturile sale continue cu Agrofert, care a primit subvenţii europene pentru dezvoltare în timp ce Andrej Babis era în funcţie, au reprezentat un conflict de interese.

În Cipru, preșdintele Nicos Anastasiades va trebui să explice de ce o firmă de avocaturi pe care el a fondat-o este acuzată că a ascuns active ale unui controversat miliardar rus.

Firma a negat orice neregulă, iar președintele cipriot a spus că și-a părăsit rolul activ în firma cu pricina încă din 1997.

Lovitură pentru discursul anticorupție al lui Zelenski

Documentele îl vizează și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cel ales în 2019 pe o platformă anticorupție.

Potrivit dezvăluirilor, unii apropiați ai președintelui au beneficiat de pe urma unei rețele de companii offshore, cu proprietăți valoroase inclusiv la Londra. Zelenski și partenerii săi dintr-o companie de televiziune au început folosirea rețelei cu ani în urmă, cel puțin din 2012.

Înainte de a fi ales, în 2019, pe baza unei campanii anticorupție, Zelenski și-a transferat acțiunile din compania secretă unui partener de afaceri care a devenit apoi principalul său consilier prezidențial.

Ulterior, a fost făcută o înțelegere prin care compania plătea dividende unei firme deținute de soția lui Zelenski. Un purtător de cuvânt al președintelui Ucrainei a refuzat să comenteze acuzațiile până în acest moment, scrie Radio Europa Liberă.

Presupusa relație a lui Putin

Președintele Rusiei Vladimir Putin nu apare menționat cu nume și prenume, dar mai mulți apropiați ai săi apar.

The Washington Post, care e parte a ICIJ, scrie spre exemplu că în 2003, Svetlana Krivonoghih, o rusoaică care ar fi fost într-o relație de lungă durată cu Vladimir Putin, ar fi devenit proprietara unui apartament cumpărat printr-o companie offshore în Monaco, la doar câteva luni după ce a dat naștere unui copil.

Fiica acesteia și Kremlinul nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Artificiul imobiliar al lui Tony Blair

Printre cei vizați de dezvăluiri se află fostul premier britanic Toby Blair și soția sa, Cherie, care au evitat să plătească taxe imobiliare în valoare de 312.000 de lire, când au cumpărat o propeitate în Londra parțial deținută de familia unui important ministru din Bahrain, scrie The Guardian.

Premierul a cumpărat proprietatea de 6,6 milioane de lire achiziționând compania offshore care o deținea, aflată în Insulele Virgine.

În vreme ce tranzacția nu este ilegală, și nu există dovezi că soții Blair au făcut eforturi speciale pentru a nu plăti taxe, strategia lor arată existența unor zone gri, prin care proprietarii bogați reușesc să evite obligațiile financiare ale altor cetățeni britanici.

„Dușmanul corupției”, cu averi în companii offshore

O altă țină proeminentă a „Pandora Papers” este președintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, care s-a autoproclamat „dușmanul corupției”.

El va fi nevoit să explice de ce a ajuns, împreună cu familia sa, să dețină mai mult de 30 de milioane de dolari, prin intermediul companiilor offshore.

Kenyatta nu a răspuns întrebărilor și nu a explicat dacă averea a fost declarată autorităților din țara sa.

Români, în Pandora Papers

Potrivit jurnaliștilor Rise Project – care au avut acces la documente – în noul set de date există menționați în jur de 100 de cetățeni români, iar 21.175 de documente care conțin cuvântul România.

De exemplu, scrie Rise Project, documentele din Pandora Papers fac referire la miliardarul Frank Timiș care a apărut și în Panama Papers și care a fost implicat în afacerea Roșia Montană.

Noile documente arată și cum un fost membru al Parlamentului a deschis o companie offshore ca să controleze un cont din Elveția, iar un oficial în funcție apare ca beneficiar ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice, care, la rândul lor, dețin companii în Cipru, mai scrie Rise, care anunță că va publica în zilele următoare primele investigații.

Libertatea