Parchetul din Ungaria a deschis o anchetă în scandalul „Pegasus”, al spionării telefoanelor

Parchetul din Ungaria a deschis o anchetă în scandalul „Pegasus”, al spionării telefoanelor

Parchetul din Budapesta a anunțat joi deschiderea unei anchete, după dezvăluirile apărute duminică în presă, conform cărora 300 de numere de telefon ar fi fost ținta unor acțiuni de spionaj, informează Agerpres, care citează AFP.

„În urma mai multor plângeri, biroul procurorului a dispus deschiderea unei anchete privind o potenţială colectare neautorizată de informaţii confidenţiale”, a precizat parchetul într-un comunicat.

Procurorii urmăresc să stabilească faptele și să vadă dacă a fost comisă vreo infracțiune.

Ungaria riscă sancțiuni din partea UE

Un consorțiu de 17 media internaționale, care a derulat șase luni de investigații, a acuzat Ungaria că folosește tehnologia de spionaj israeliană a grupului NSO împotriva societății civile. Același lucru s-ar întâmpla în Mexic, Maroc și alte țări, mai arată sursa citată.

Circa
300 de telefoane ale unor jurnaliști, avocați, aleși sau oameni de
afaceri au fost luate la țintă, conform rețelei Forbbidden
Stories. Ungaria ar fi un caz unic în Uniunea Europeană.
Dezvăluirea
a făcut valuri în țara vecină, acuzată cu regularitate de
organizațiile internaționale că subminează statul de drept, de la
revenirea la putere a premierului suveranist Viktor Orban, în 2010.

Reprezentanții jurnaliștilor, avocații și opoziția liberală au cerut o anchetă independentă. De cealaltă parte, Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al guvernului, a spus că este vorba despre „un grup media de stânga” care face „afirmații nefondate”, „înghițite de restul presei”, „care urmează turma”.

Acest tip de supraveghere „este legal” de la o schimbare a legii în 2011, spune jurnalistul Mate Szabo. Un simplu acord din partea Ministerului de Justiție pentru serviciile secrete ar fi suficient, mai afirmă acesta.

Specialiștii subliniază însă absența unui control extern și o încălcare a vieții private, așa cum sunt ele denunțate de Curtea Europeană de Drepturilor Omului (CEDO) în 2016. Vera Joura, vicepreședintă a Comisiei Europene (CE), a declarat pentru cotidianul francez Le Monde că împotriva Ungariei ar putea fi declanșată o procedură de infringement în legătură cu Pegasus, deoarece „nu pare să fi fost respectată protecția datelor”, mai arată sursa citată.

Libertatea