Patru persoane au murit, după un grav accident de circulație în Caraș-Severin. Una dintre victime avea 16 ani

Patru persoane au murit, după un grav accident de circulație în Caraș-Severin. Una dintre victime avea 16 ani

Patru bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 16 şi 42 de ani, au murit într-un accident de circulaţie ce a avut loc joi, 23 septembrie, în jurul orei 21.00, pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu din judeţul Caraş-Severin. Au fost implicate un autoturism, în care se aflau victimele, şi un TIR înmatriculat în Ungaria, relatează publicația locală InfoCS.

„În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în Ungaria, şi un autoturism în care se aflau patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, din judeţul Caraş-Severin. În urma accidentului, toţi cei patru ocupanţi ai autoturismului au decedat”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş Severin.

Şoferul autotrenului, un bărbat de 42 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.

Potrivit primelor cercetări, autoturismul circula dinspre Lugoj spre Caransebeş, iar la ieşirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Sacu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a intrat în coliziune cu autotrenul care venea din sens opus.

Patru persoane au murit, după un grav accident de circulație în Caraș-Severin. Una dintre victime avea 16 ani
Foto: Reper24

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, a precizat IPJ Caraş-Severin.

La faţa locului au intervenit trei ambulanţe de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi o echipă a pompierilor militari din Caransebeş.

Din nefericire, medicii au putut doar constata decesul celor patru, care, se pare, că au murit pe loc în momentul impactului. 

Foto: InfoCS

Libertatea