„Pentru 15.000 de euro ajungeţi în UE şi stați în cort”. Cum încearcă Lituania să descurajeze migranții

„Pentru 15.000 de euro ajungeţi în UE şi stați în cort”. Cum încearcă Lituania să descurajeze migranții

Ministrul de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, a făcut sâmbătă un apel către migranți să nu riște intrarea ilegală în Uniunea Europeană, avertizându-i că plătesc 15.000 de euro doar pentru a sta într-un cort, potrivit agenției Tass citate de Agerpres.

„Pentru 15.000 de euro ajungeţi în UE şi vă pomeniţi într-o tabără de corturi, unde veţi continua să staţi, pentru că Lituania nu vă poate lăsa să treceţi mai departe”, a declarat ministrul lituanian în faţa jurnaliştilor, ca şi cum s-ar adresa potenţialilor migranţi.

Potrivit mass-media lituaniene, 15.000 de euro este suma pe care traficanţii o cer migranţilor ilegali pentru a-i aduce în Europa.

Șeful diplomației de la Vilnius a efectuat vizite în Turcia și Irak, unde a vrut să informeze persoanele care vor să ajungă în Europa de riscurile la care se expun și ce vor păți dacă sunt prinși.

De la începutul anului, la frontiera lituaniano-belarusă au fost arestaţi 2.023 de migranţi ilegali, în special din ţări ale Asiei, de 25 de ori mai mulţi decât în 2020. Autorităţile lituaniene au fost nevoiţi să construiască o tabără de corturi.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara lui a constituit o barieră în calea transportării de migranţi ilegali în Lituania vecină, dar că, în condiţiile presiunilor exercitate de Occident asupra regimului de la Minsk, Republica Belarus ar putea să nu mai oprească migranţii ilegali să ajungă în UE.

Libertatea