Pentru prima dată, o femeie de culoare şi lesbiană devine purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Cine este Karine Jean-Pierre

Pentru prima dată, o femeie de culoare şi lesbiană devine purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Cine este Karine Jean-Pierre

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat joi că a ales-o pe Karine Jean-Pierre să fie noua purtătoare cu cuvânt a Casei Albe. Este pentru prima dată în istorie când acest post extrem de expus este atribuit unei femei de culoare şi lesbiană declarată, relatează AFP, citată de Agerpres.

Jean-Pierre, 44 de ani, o va înlocui pe Jen Psaki, actuala ocupantă a postului, începând cu 13 mai, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Joe Biden s-a declarat „mândru” de această numire și a lăudat „experienţa, talentul şi onestitatea” viitoarei sale purtătoare de cuvânt.

„Va fi prima femeie de culoare LGBTQ+ declarată” în acest post, a scris pe Twitter și Jen Psaki, care a făcut cunoscut încă de la început că va preda ştafeta.

„Ea va da voce multor persoane şi le va permite multora să aibă visuri mari”, a adăugat aceasta.

Potrivit presei americane, purtătoarea de cuvânt în funcţie se va alătura canalului MSNBC, de orientare progresistă.

Karine Jean-Pierre este prima femeie de culoare şi prima lesbiană care a preluat rolul de „Press Secretary”. Aceasta trăieşte împreună cu o jurnalistă de la CNN, cu care are o fiică.

Înaintea ei, doar o singură femeie de culoare, Judy Smith, a fost purtătoare de cuvânt adjunctă a Casei Albe sub preşedinţia lui George H.W. Bush, în 1991.

Născută în Martinica din părinţi haitieni care au emigrat apoi în Statele Unite, ea a lucrat la cele două campanii ale lui Barack Obama (2008 şi 2012), apoi cea a lui Joe Biden în 2020 înainte de a se alătura echipei sale la Casa Albă.

A absolvit prestigioasa Universitate Columbia, înainte de a intra în lumea asociaţiilor şi a politicii. A crescut la New York, unde tatăl ei a lucrat ca şofer de taxi, iar mama ei, ca îngrijitoare la domiciliu.

Libertatea