Premierul Cîțu, avertisment către cei care lucrează la PNRR: „Nu puteți merge în concediu până când planul nu este aprobat”

Premierul Cîțu, avertisment către cei care lucrează la PNRR: „Nu puteți merge în concediu până când planul nu este aprobat”

Premierul Florin Cîțu a transmis, vineri, într-o conferință de presă susținută la Zalău că PNRR nu a fost respins de Comisia Europeană, așa cum au transmis mai mulți lideri PSD. De asemenea, premierul le-a mai transmis funcționarilor care lucrează la PNRR că nu vor merge în concediu până când planul nu va fi aprobat.

„Aș vrea să clarific câteva lucruri despre PNRR, pentru că încă de la prima oră am văzut mai multe știri false. Am mai spus și azi că nu a fost respins PNRR și nu a fost retrimis PNRR. Este o știre falsă, acesta este adevărul, înainte să vină Comisia cu precizări care au confirmat ceea ce am spus. Românii trebuie să fie foarte atenți, iar lucrurile trebuie să fie foarte clare pentru ei. Nu pierdem acești bani”, a transmis premierul în conferința de presă de vineri.

De asemenea, premierul a avut un mesaj și pentru cei care lucrează la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Am un mesaj foarte clar pentru toți cei care lucrează la PNRR și aici mă refer la funcționarii din administrația publică: Trebuie să știți că nu puteți merge în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. Este responsabilitatea noastră să avem cel mai bun PNRR. Trebuie să tratați toate observațiile Comisiei cu mare atenție. Dacă cumva din cauza unei tratări superficiale a acestor observații și dacă vom avea probleme cu PNRR vă garantez că acele persoane pleacă acasă”, a mai precizat Florin Cîțu, în conferința de presă de la Zalău.

Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit şi va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză pentru a clarifica orice potenţială întrebare, scopul fiind utilizarea optimă a fondurilor, precizează CE după apariţia informaţiilor referitoare la obiecţiile sale faţă de PNRR.

Libertatea