Raluca Turcan: „PNL trebuie să rămână unit, cine nu are curaj să rămână să lupte este liber să plece”

Raluca Turcan: „PNL trebuie să rămână unit, cine nu are curaj să rămână să lupte este liber să plece”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marți, după ce guvernul Florin Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură, că este o situație „dificilă politic”, însă PNL trebuie să rămână unit, iar cine nu are curaj este liber să plece.

Raluca Turcan a scris pe Facebook că PNL trebuie să rămână la guvernare pentru a arăta că poate face ceea ce a promis.

„Vom găsi o soluţie politică, PNL trebuie să rămână unit, cine nu are curaj să rămână să lupte este liber să plece. Partidul Naţional Liberal are puterea să asigure guvernarea şi să depăşească această criză care nu este a românilor, românii au alte priorităţi, este a politicienilor”, a notat Raluca Turcan.

„Cel mai important pentru PNL este să arate că va face ce a promis, adică să propună soluții la problemele de pe agenda cetățenilor. Iar pentru asta, PNL trebuie să păstreze guvernarea”, a scris Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că „un obiectiv politic egal important cu apărarea guvernării este apărarea președintelui Klaus Iohannis. Și pentru asta trebuie privit și dincolo de criză, și de moțiunea de azi.

„Președintele este liderul politic cu cea mai mare credibilitate și singurul care poate face transfer de încredere către PNL și poate ajută și la recâștigarea încrederii în guvernarea PNL”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii este de părere că ne află într-un moment politic care reclamă maturitate și responsabilitate din partea clasei politice.

„Criza politică trebuie rezolvată de urgență, pentru că societatea se confruntă cu două situații foarte dificile: criză sanitară și creșterea prețurilor la energie, iar oamenii doresc ca toată atenția să fie concentrată pe problemele dificile cu care se confruntă România. Este un moment politic care reclamă maturitate și responsabilitate din partea clasei politice”, a spus Raluca Turcan.

FOTO: Hepta

Libertatea