Războiul din Afganistan văzut prin ochii unui militar român: „Azi poți să faci mult mai mult rău stând la un birou decât dacă pui o vestă cu explozibil pe un om”

Războiul din Afganistan văzut prin ochii unui militar român: „Azi poți să faci mult mai mult rău stând la un birou decât dacă pui o vestă cu explozibil pe un om”

Căpitanul Narcis Grigoraș, de la Batalionul de Infanterie „Lupii Negri”, a avut două misiuni în Afganistan și a povestit pentru Libertatea ce înseamnă războiul în zilele noastre, cum arată viața în teatrele de operații, ce a mâncat acolo și cum a văzut societatea afgană.

Narcis Grigoraș s-a întors de la război de o lună. A încheiat a doua sa misiunea în Afganistan. Un război început acum 20 de ani, căruia președintele Joe Biden vrea să-i pună punct, simbolic, pe 11 septembrie anul acesta.

Când a văzut declarațiile președintelui american, care au confirmat unele zvonuri apărute anul trecut, românului nu i-a venit să creadă. Războiul are o inerție pe care n-o poți cuprinde între două date fixe. „Sunt multe lucruri de luat de acolo care nu ar trebui să cadă în mâna talibanilor, dar mai este și pericolul să izbucnească un război civil între triburi și astfel țara se poate duce înapoi cu o sută de ani”, crede căpitanul ieșean.

Singurul lucru verde din bază, un palmier din plastic

S-a întors acasă și încă își caută locul. E mai stresant acum pentru el să meargă la cumpărături sau să-și schimbe abonamentul la telefon, decât misiunea în Afganistan. „Rămâi setat cu niște viteze ale tale și vii aici, unde toată lumea e flower-power. Dar te obișnuiești ușor-ușor, cu ajutorul familiei, ești mai ciudat două-trei luni. Eu îmi iau familia, cățelușa și mă duc pe deal”, povestește Narcis despre reintegrarea la pace.

Narcis Grigoraș

Îl rugăm să ne descrie cum arătau bazele militare în care a stat: T-walls (garduri în formă de T) de zece metri – o minimă protecție în fața rachetelor, o pistă de alergare fără niciun fir de vegetație, clădiri-containere pentru dormitoare și două clădiri din beton ramforsat unde era punctul de comandă.

„Beton de sus până jos și macadam, asta era baza. Îmi aduc aminte că în 2016 aveam un singur palmier din plastic, singurul lucru verde de acolo. Când îl vedeam că se prăfuiește, mai aruncam o găleată de apă pe el. La un moment dat ziceam că îl udăm de parcă ar fi fost adevărat, dar era singurul lucru care amintea de o plantă în toată baza”, povestește căpitanul.

A fost adviser pe training și ofițer de legătură în echipa de comandă. O muncă de precizie matematică. „Intermediam toată informația primită de restul birourilor și intermediam zboruri cu avion, elicopter, echipă de protecție, făceam trasee calculate pe timpi. Dacă ai avion la 6, nu poți veni la 6 și zece, că tu ai fix atunci culoar de zbor. Piloții dacă spuneau că la 6.05 sunt acolo, la 6.04 aveau roata pe pistă”, explică militarul.

„La o sută de metri erau cadavre de copii. Îți rămân în cap…”

În mare, făcea o muncă de birou, dar avea și misiuni în afara bazei. Treceau în permanență pe lângă niște blocuri distruse de bombardamente.

„Un tată a doi copii găsise un carusel cu căluți pe care l-a refăcut. Doar patru sau cinci căluți erau întregi, restul ba nu aveau picioare, ba nu aveau cap. Îi legase cu saci de unică folosință, că nu mai aveau bara de susținere. Mă uitam și la tatăl lor care împingea caruselul cum împingeau pe vremuri oamenii morile de piatră și la cât de bucuroși erau copiii ăia că reușeau să se dea în căluți”, povestește Narcis.

Apoi sunt spații întregi cu cadavre, oameni pe care n-a mai avut nimeni timp să-i jelească. „Mă apucă plânsul când îmi aduc aminte că la o sută de metri erau cadavre de copii. Îți rămân în cap…”, spune bărbatul. „Pot să fumez?”, mă întreabă dintr-un reflex, cu toate că întâlnirea noastră este online.

Afganistan, între zone de lux, ca în Dubai și case din lut

Dar pe lângă aceste imagini, a putut să vadă și locuri care amintesc de fotografiile din vacanțele exotice.

„Afganistanul e împărțit în super lux și super sărăcie. Am văzut piscine, zone de lux, cu gazon, palmieri, gen Arabia Saudită, Dubai și de cealaltă parte, 95% din populație în colibe de lut. Am întâlnit copii care au văzut prima dată în viața lor o ciocolată și erau în stare să o mănânce cu tot cu ambalaj sau bananele ca pe mere, cu tot cu coajă”, își mai amintește românul.

S-ar întoarce în misiune după toate aceste experiențe? „Aș mai pleca fără îndoială, dar să nu vă audă soția! (râde) Am avut muncă de lămurire cu ea începute cu trei luni înainte. Dar pentru asta m-am pregătit, asta sunt: militar”.

Dorul de casă „l-a costat” 50 de euro pe lună, abonamentul de internet. Crede că pentru cei de acasă era mai dificil decât pentru el. Când apăreau la televizor știri despre diferite atentate, cu informații aflate în actualizare, telefonul îi zbârnâia. A putut mereu să țină legătura cu familia, spre deosebire de alți colegi. „Un coleg care a fost în 2011, când a venit după șase luni, fetița lui de cinci ani fugea de el. La mine n-a fost așa, am discutat cu feciorul meu, am stat la povești, posibilitatea de a discuta online ajută foarte mult”.

Baza din Afganistan

Viața în bază a venit la pachet și cu o experiență culinară. În 2016 au avut bucătari din Muntenegru, iar acum, indieni. „Făceau patru-cinci feluri să-ți poți alege. N-am mâncat lasagna la italieni cum am mâncat la indieni”, spune românul. I-au plăcut mult mirodeniile afgane, cum găteau carnea de oaie și capră, puiul cu legume.

Ce înseamnă războiul astăzi

Faptul că a plecat în misiune l-au transformat într-un ciudat în ochii unora. „Mulți m-au făcut nebun, mi-au spus că nu-mi mai ajung banii. Și încerc să le explic că nu am venit în mediul ăsta pentru bani sau să umblu în ținută toată ziua. Oamenii care pleacă în teatre de operații pleacă voluntari, în urma unor rapoarte, nu te duce cineva, ca pe vremuri, cu arcanul. Dacă eu pot să mă pregătesc și să-mi verific pregătirea la cel mai înalt nivel, de ce să n-o fac?”

Primește și întrebarea „De ce te duci? E războiul nostru?” Da, dacă te consideri cetățean al lumii și mai ești și stat membru NATO, crede militarul. În prima misiune, Narcis a făcut echipă cu un britanic, un german, un finlandez și un danez. În a doua, cu un italian, cu un sloven și cu lituanieni. Este războiul tuturor.

Oamenilor le e greu azi să creadă că a putut merge în teatrul de operații fără să tragă un glonț. „Acum lucrurile se desfășoară cu o altă complexitate. Acum 200 de ani știai că cel în uniformă gri e inamicul tău. Pe când acum toți sunt în civil, copii cu veste cu explozibil, femei cu explozibil, ambulanță plină cu explozibil”.

Baza din Afganistan

Războiul nu mai e în tranșee, este peste tot. „Discutăm de lucruri diferite: un război de uzură, cu tranșee, tancuri, tunuri și cel de acum: un război hibrid modern, bazat pe informații, pe postări pe FB și Twitter, bazat pe operațiuni informaționale de defăimare. Acum, stând la un birou și coordonând echipe de oameni neînarmați, poți să faci mult mai mult rău decât dacă pui o vestă cu explozibil pe un om și îl trimiți în mulțime”, spune căpitanul.

În cele două misiuni pe pământ afgan a înțeles că poți opri acest război doar investind în educație. „În zonele izolate, unde educația venea doar pe parte religioasă, unde imamul are ultimul cuvânt de spus, radicalizarea a prins foarte bine. Dar în zonele mai dezvoltate economic am văzut și femeie afgană de afaceri, la costum, cu capul descoperit. Oamenii au afaceri, ateliere de covoare, fabrici de sucuri și vor să trăiască”.

Otrăvindu-le educația, strici generații întregi de oameni. Cresc generații de luptători pentru așa-zisa independență a Republicii Afgane. Când e suficient de mare să țină o armă sau să meargă cu o vestă cu explozibil pe el îl trimit în luptă.

Căpitanul Narcis Grigoraș:

Cum gestionezi frica

A trecut prin situație la limită. În prima misiune din 2016, au ieșit pe teren două echipe. „În Massoud Circle, Kabul, a fost un camion plin cu trei tone de explozibil. A vrut să meargă după echipa americană, traficul a fost criminal și nu au apucat, au făcut accident și s-a detonat în Massoud Circle. Au fost peste 80 de victime, mașini multe. Noi am sărit din mașină atunci”, își amintește Narcis. Chiar înainte să vină acasă, mai multe rachete au trecut pe lângă baza lor.

Militarul român crede că pericole sunt peste tot, chiar dacă nu suntem noi conștienți de ele. „Îți e teamă și când te duci pe Ceahlău, nu știi cum va fi vremea, dacă dai peste un urs, dacă e sezonul de împerechere a lupilor și nu poți să-ți pui cortul. Eu, când mă duc în pădure, mă gândesc la ce lucruri nasoale se pot întâmpla. La fel e și în misiune. Dacă am șase încărcătoare cu muniție, șase o să port după mine, nu două, și să sper că va fi bine”.

Bărbatul de 33 de ani, trecut prin două misiuni în Afganistan, zâmbește când se gândește că azi ar fi putut să fie arhitect, cu o viață cuminte. Fiindcă îi plăcea mult sportul în liceul economic pe care l-a făcut, a încercat și la Academia Militară. Fără ca ai lui să știe. De altfel, era deja student în primele luni când părinții lui încă sperau că se va întoarce acasă. „Pentru mine a fost un impact major, pe mine m-a schimbat din temelii Academia”, spune Narcis.

În primele opt săptămâni în Academie le-au fost testate calitățile fizice și psihice cu exerciții foarte dure pentru cineva venit din „civilie”. „Mi-am dat seama că organismul suportă foarte mult, frig, privațiuni de tot felul, dușuri cu apă rece, somn puțin. Te împingea către limită. Stăteam într-o baracă din tablă subțire, neizolată, cu alți 200 de inși și dormeam în sacul de dormit îmbrăcat. Răcești, te vindeci, răcești iară”, își amintește căpitanul.

Spune și că ar repeta oricând experiența care l-a făcut să iubească haina militară. Acolo a învățat cum să supraviețuiască în natură, cum să vâneze șerpi, să filtreze apa și să facă tot felul de capcane.

Armata l-a învățat să reziste în tot felul de situații, dar a mai lăsat loc și pentru necunoscut. „Nu poți spune că ești pregătit pentru orice. Asta e frumusețea vieții, când crezi că ești pregătit pentru orice, apare situația pentru care nu ești pregătit”.

Libertatea