REPORTAJ. Cu autobuzul prin București, alături de una dintre cele trei femei din peste 3.000 de șoferi ai STB: „De mică mă visam la volan. Și jucam fotbal”

REPORTAJ. Cu autobuzul prin București, alături de una dintre cele trei femei din peste 3.000 de șoferi ai STB: „De mică mă visam la volan. Și jucam fotbal”

Adriana Kircal are 46 de ani și jumătate din viață și-a petrecut-o la volanul autobuzului. A obținut categoria D în Turcia, acolo unde a lucrat ca șofer pentru personalul unei fabricii, iar din 2009 s-a angajat la Societatea de Transport București (STB), de unde spune că vrea să iasă la pensie.

Libertatea lansează astăzi un serial dedicat femeilor care au meserii preponderent ocupate de bărbați. Iar Adriana Kircal este singura femeie care lucrează la Depoul Alexandria ca șofer. În tot Bucureștiul, pe autobuzele STB mai sunt doar două femei, alături de alți 3.032 de bărbați.Înainte de a duce călătorii la Unirii, Militari sau în alte cartiere bucureștene, Adriana Kircal a lucrat timp de 8 ani la o fabrică din orașul turc Bursa, oraș cu apoape 3 milioane de locuitori.După decesul soțului, cetățean turc, a revenit în România, unde n-a renunțat la pasiunea pentru șoferie și s-a angajat la STB, în 2009.Chiar dacă „e o meserie grea”, nu vrea să renunțe și se gândește să iasă la pensie din job-ul pentru care se trezește în fiecare noapte la ora 2:30.

Pe una dintre liniile de autobuz o întâlnim pe Adriana Kircal. Este una dintre cele trei femei ale STB care conduc autobuze pe străzile din București: „La garaj la Alexandria sunt singura femeie, în total mai sunt încă două colege. La început nu prea se făceau angajări pentru femei”.

La capăt de linie, în puținele minute de liniște, cafeaua e nelipsită

„Dumnezeu mi-a împlinit visul din copilărie”

Povestea Adrianei începe din copilărie. Atunci când nu iubea păpușile și era mai mereu alături de băieți pe stadă. „Jucam fotbal în copilărie și mi-am dorit de mică să fiu șofer. Mă visam la volan. Atunci am prins și pasiunea pentru autobuz de când mă duceam la școală și vedeam autobuzele pe stradă. A fost visul meu din copilărie și Dumnezeu mi l-a împlinit”, recunoaște.

La scurt timp după ce-a împlinit 18 ani și-a luat permisul în România pentru categoria B, apoi și-a întâlnit marea dragoste. 

Înainte de plecarea pe traseu se completează foaia de parcurs care se lasă la garaj la finalul zilei

„Soțul meu era turc și am decis să ne mutăm împreună acolo. Am locuit în Bursa, un oraș cu aproape 3 milioane de locuitori. Acolo am făcut școala de șoferi pentru categoria D. La început, soțul nu-mi dădea voie să lucrez. Dar când am ajuns la firma lui, sub ochii lui n-a mai fost niciun fel de problemă. Acolo am lucrat timp de 8 ani pe autobuzele unei fabrici. Practic transportam angajații spre fabrică dimineața, apoi îi duceam în oraș la terminarea programului”, e începutul poveștii.

A fost șofer pentru muncitorii unei fabrici din Bursa

În Turcia a ajuns în 2000 și a lucrat acolo timp de 8 ani. Din păcate, în 2014 a avut parte de un mare necaz, soțul i-a decedat: „Timp de trei ani, din acel moment, eram ba acolo, ba aici. Dar mi-a fost greu singură, pe drumuri, așa că am decis să mă întorc la București definitiv, în 2017”.

După doi ani de încercări, și-a luat atestatul pentru conducătorii auto care efectuează transport de persoane, iar din 2019 s-a angajat la Societatea de Transport București. 

Când nu merge pe 385, Adriana Kircal mai este distribuită pe alte linii, ca 221 în Ghencea

„A fost visul meu din copilărie. De mică mă visam la volan. Mi-a plăcut atât de mult șoferia încât n-am putut să renunț la asta. După o perioadă în care m-am pus la punct cu actele a început povestea mea la STB. Inițial am vrut să merg pe tramvai, dar am fost sfătuită că e mai bine să nu. Atunci am ales autobuzul, mai ales că lucrasem și în Turcia. Știam toate secretele, știam cu ce se mănâncă”, spune.

Locuiesc în zona Cimitirului Evreiesc și merg cu mașina personală până la autobaza Alexandriei, acolo unde îmi iau în primire autobzul. Dacă nu vin cu mașina personală, avem o mașină care vine și ne ia de pe traseu și ne aduce la garaj. Eu sunt la schimbul 1. M-am obișnuit și îmi place.

Adriana Kircal, șofer STB:

„Ziua începe la ora 2:00, pe traseu ies la ora 4:00”

La STB e mereu schimbul 1, în general pe autobuzul 385, de la Piața Unirii până la Valea Oltului. 

„Ziua mea începe în fiecare zi la ora 2:00 – 2:30. Cel târziu la ora 3:15 trebuie să ajung la garaj, să găsesc mașina, să o verific, să să-i fac un control și să mă asigur că totul este în regulă. Plec pe traseu la 4:00 până la 13:00. Sunt zile când ies și la 5:00 sau la 6:00. Dacă ora de schimb e mai târzie, când ajungi acasă nu prea mai ai timp de nimic. Mereu sunt schimbul 1, îmi place cel mai mult” ne dezvăluie.

Traficul din București e infernal, o știe toată lumea, iar Adriana Kircal interacționează ore întregi și cu șoferi recalcitranți: 

„În trafic sunt tot felul de oameni, dar am întâlnit și șoferi care înțeleg, care sunt de bună credință. Când te văd femeie la volan exagerează, te trimit la cratiță. La început pe STB am avut o teamă, dar băieții mei de la garaj au fost de treabă, băieți buni, săritori și m-au ajutat de fiecare dată. Le mulțumesc tuturor că au fost alături de mine. M-am obișnuit cu toată lumea”.

Doamna Adriana e prietenoasă cu toată lumea, chiar dacă în trafic dă și peste șoferi recalcitranți

Orele de lucru te obosesc pentru că ai nevoie de concentrare maximă, de atenție, știe toată lumea cum e traficul prin București. Nu am copii, seara pot să adorm când simt nevoia, dacă mai aveam și copii… Cei din familie mă ajută cu tot ce am nevoie, inclusiv treburile casnice. N-aș putea să fac față altfel pentru că e destul de greu.

Adriana Kircal, șofer STB:

„Mă gândesc să ies la pensie de aici”

Chiar dacă are doar 46 de ani, doamna Adriana primvește cu optimism viitorul. 

„Mie mi-a plăcut mult șoferia și n-aș mai putea să renunț la asta. Viața e grea pe autobuz, dar mie îmi place. E foarte greu să lucrezi cu oameni, dar eu sunt o fire calmă și nu văd multe lucruri din jurul meu. Mă gândesc să ies la pensie de aici, dar nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul. Pentru mine e o meseria frumoasă, dar grea. Eu vin cu drag la muncă!”, spune aceasta cu zâmbetul pe buze.

Din punctul meu de vedere, autobuzul se conduce mult mai ușor decât alte mijloace de transport în comun. Am vrut să merg și pe tramvai, dar toată lumea apropiată mie mi-a zis că e foarte greu, mult mai greu. Și aici e o meserie grea, pentru că e total diferit să duci în spate un autobuz, decât o mașină personală.

Adriana Kircal, șofer STB:

Libertatea