Restricții în localitățile Brăneşti şi Domneşti, după ce rata de infectare a trecut de 2 la mie

Restricții în localitățile Brăneşti şi Domneşti, după ce rata de infectare a trecut de 2 la mie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a decis miercuri, 15 septembrie, impunerea mai multor restricții în localităţile Brănești și Domnești, în contextul în care rata de incidenţă COVID-19 cumulată la 14 zile a ajuns la 2,22, respectiv 2,28 la mia de locuitori, informează Agerpres.

Măsurile se aplică începând de joi, 16 septembrie, ora 00.00.

Astfel, potrivit măsurilor adoptate de CJSU Ilfov, masca devine obligatorie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Cinematografele, spectacolele sau concertele sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Nunţile şi botezurile se pot organzia cu un număr de participanţi de maxim 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Totodată, se permite organizarea de nunţi sau botezuri cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare, dacă participă persoane vaccinate, care au trecut prin boală sau au test negativ de COVID. Dacă toți participanții sunt vaccinați, este permisă prezența spectatorilor până la capacitatea maximă.

De asemenea, în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimun 1 metru între persoane. La fel, participarea este permisă doar persoane vaccinate, care au trecut prin boală sau au test negativ de COVID. Dacă toți participanții sunt vaccinați, este permisă prezența spectatorilor până la capacitatea maximă.

Sunt interzise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia participării a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.<br>

Libertatea