Simona Halep nu mai joacă în niciun turneu anul acesta: „A fost o perioadă foarte grea”

Simona Halep nu mai joacă în niciun turneu anul acesta: „A fost o perioadă foarte grea”

Simona Halep, locul 9 WTA, a anunțat, joi, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că nu va mai juca tenis în acest an, însă a dat asigurări că va reveni pe teren anul viitor.

„Aș dori să vă informez despre situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o întotdeauna, să vă împărtășesc sentimentele mele profunde. După cum știți deja cu toții, pentru că am vorbit de multe ori despre asta, în februarie am fost foarte aproape de a mă opri din tenis, deoarece nu credeam că am suficientă putere pentru a reveni în Top 10. Treceam prin multe momente de anxietate și m-am gândit că este timpul să mă opresc pentru că este nesănătos din punct de vedere emoțional”, și-a început Simona Halep mesajul.

Sportiva și-a motivat decizia ca urmare a operației la nas, efectuată pe 12 septembrie, afirmând că în aceste momente are nevoie de recuperare. Dacă, inițial, ea a spus că va lipsi de pe teren doar câteva luni, aceasta a transmis că se va întoarce peste un an.

„Nu ştiu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis şi mai am obiective de îndeplinit”, a mai transmis Simona.

A fost o perioadă foarte grea, pentru că mereu am pus presiune pe mine, iar faptul că am lângă mine cel mai bun antrenor aduce și mai mare presiune.

Simona Halep, sportivă

Halep spune că la Roland Garros a făcut un atac de panică, deoarece a simţit că acolo trebuie să joace excelent.

„Am vorbit cu Patrick şi i-am spus că am nevoie să mă relaxez, să nu mai pun presiune pe mine şi să aibă răbdare şase luni. El m-a ascultat şi a fost de acord şi m-a susţinut 100%. Şi mai repede decât mă aşteptam, mi-am îndeplinit scopul şi am revenit în Top 10.” .

US Open, unde a pierdut în primul tur la Daria Snigur, rămâne, astfel, ultimul turneu la care Simona Halep a participat în 2022, sezon în care a câștigat două titluri, la Melbourne Summer Set și WTA Toronto.

Libertatea