Site-ul de autorecenzare a căzut luni, din cauza suprasolicitării. Până când se poate face recensământul online

Site-ul de autorecenzare a căzut luni, din cauza suprasolicitării. Până când se poate face recensământul online

Site-ul autorecenzare.insse.ro, dedicat Recensământului populației și locuințelor, a fost indisponibil luni, 9 mai, timp de câteva ore. La ora 16.50, site-ul a redevenit funcțional. Recensământul online 2022 poate fi realizat până pe 15 mai, iar românii care nu completează formularul până atunci pot fi amendați.

„Site temporar închis. Din motive tehnice, aplicația este indisponibilă momentan. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a fost mesajul de eroare afișat pe site-ul Institutului Național de Statistică.

Mesajul de eroare afișat pe site-ul autorecenzare.insse.ro. La ora 16.50, site-ul care aparține INS a redevenit funcțional

Recensământul 2022 a început pe 14 martie și se face pentru prima dată în format online, ceea ce presupune completarea unor formulare. Autorecenzarea se va termina pe 15 mai.

Românii mai au la dispoziţie încă 6 zile să se autorecenzeze şi să beneficieze de o zi liberă de la angajator, dar şi să evite situația în care pot fi amendați după 15 mai, dacă nu completează chestionarele.

Aproape 7 milioane de chestionare au fost completate în primele trei săptămâni de la demararea procesului, potrivit Institutului Național de Statistică.

Libertatea