Talibanii anunță că au preluat controlul complet asupra Văii Panjshir

Talibanii anunță că au preluat controlul complet asupra Văii Panjshir

Talibanii anunță că au preluat controlul asupra întregului teritoriul al Afganistanului după ce Valea Panjshir, ultimul bastion al rezilienței, a intrat sub controlul lor complet, relatează BBC. Frontul Rezistenței Naționale din Afganistan (NRF), care se opune talibanilor în Valea Panjshir, neagă informația.

Confruntări dure au avut loc, începând de joi, în regiunea aflată la nord de capitala Kabul, a cărui teren dificil – muntos și greu accesibil – a făcut posibil să reziste în fața atacurilor britanice, sovietive sau talibane în trecut.

„Cu această victorie, țara noastră este complet scoasă din mrejele războiului”, a anunțat un purtător de cuvânt al talibanilor.

„Nu este adevărat, talibanii nu au capturat Panjshir, resping aceste revendicări ale talibanilor”, a precizat Ali Maisam, purtător de cuvânt al NRF.

Imagini apărute pe rețele de socialize îi prezentau pe talibani în fața porții de acces a clădirii în care se află guvernatorul provinciei.

Duminică, liderul NRF, Ahmas Massoud a anunțat că este deschis să poarte negociere de pace cu talibanii. El a spus că susține un plan, propus de clerici religioși, pentru o soluționare negociată și a cerut talibanilor să pună capăt ofensivei lor. Talibanii nu au răspuns solicitării.

Între 150.000 și 200.000 de persoane locuiesc în această regiune, care a reprezentat centrul rezistenței împotriva sovieticilor în anii ’80, dar și împotriva talibanilor între 1996-2001. Valea Panjshir, aflată la 150 de kilometri nord de capitala țării, este epicentrul rezistenței afgane și a reușit să respingă cu succes în mai multe rânduri ocupația străină.

În secolul 19, Imperiul Britanic nu a putut intra în regiune, în timpul tentativei de a cuceri Afganistanul. În anii 1980, luptătorii aflați sub conducerea liderului local Ahmad Shah Massoud, tatăl actualui lider NRF, au reușit să respingă forțele sovietice, într-un moment în care URSS controla totuși Kabulul și multe alte zone ale țării. În 1996, când țara a căzut sub controlul talibanilor, Alianța Nordului a reușit să mențină Valea Panjshir liberă de influența grupării islamiste.

Duminică, doi lideri proeminenți ai NRF au fost uciși, printre care purtătorul de cuvânt Fahim Dashti și un comandant al luptătorilor, generalul Abdul Wudod Zara. De asemenea, a fost ucis și un proeminent general taliban și 13 gărzi de corp.

Talibanii au preluat controlul asupra restului Afganistanului în urmă cu trei săptămâni, intrând în Kabul pe 15 august, după prăbușirea guvernului susținut de Vest și fuga președintelui Ashraf Ghani.

Libertatea