Talibanii au blocat plecarea a 9 avioane care urmau să evacueze peste 1.600 de persoane

Talibanii au blocat plecarea a 9 avioane care urmau să evacueze peste 1.600 de persoane

Șase curse charter ale organizației Mercury One care urmau să evacueze 1.600 de persoane, inclusiv 100 de cetățeni americani, din Afganistan au fost reținute la sol de către talibani, a transmis un oficial al unui ONG implicat în evacuări pentru Newsweek. Alte trei zboruri de evacuare – două cu un avion închiriat de organizația internațională Sayara și unul de Goldbelt Inc., o corporație din Alaska – care urmează să transporte cel puțin 19 americani și un număr nedeclarat de afgani au fost, de asemenea, blocate de talibani în așteptarea unei autorizații, a declarat pentru Newsweek un al doilea oficial al ONG-ului.

Ambii oficiali au spus că talibanii au reținut la sol avioanele pe fondul unor dificultăți în negocierile cu Departamentul de Stat american și prin gestul lor doresc să „grăbească” decizia SUA privind solicitarea talibanilor de a primi sprijin financiar pentru afgani în schimbul aprobării de a decola.

Infoarmațiile inițiale susțineau că la bordul avioanelor urmau să urce sute de afgani, dintre care mulți nu aveau vize sau pașapoarte, aceștia fiind în prezent „ostatici”, potrivit congressman-ului Michael McCaul. Șeful cancelariei de la Casa Albă, Ron Klain, a declarat duminică CNN că „în jur de 100” de cetățeni americani se află încă în Afganistan.

Ambii reprezentanți ai ONG-urilor implicate, citați de Newsweek, au respins descrierea drept „ostatici”, dar au declarat pentru Newsweek că pasagerii includ cel puțin 142 de americani – 123 cu zborurile finanțate de Mercury One și cel puțin 19 cu zborurile închiriate de Sayara și Goldbelt.

„Avioanele sunt în prezent goale, iar pasagerii încă mai așteaptă în adăposturi sigure pentru autorizație de decolare din partea talibanișpr”, a spus unul dintre oficiali. „Am mai mult de o mie de persoane care vor să plece, dintre care 123 sunt americani, iar restul au vize speciale de imigrare”.

Fiecare zbor de evacuare au costat organizația Mercury One 750.000 de dolari. Oficialii asociați cu ONG-urile au declarat că s-au abținut să negocieze direct cu talibanii, deoarece Legea privind practicile de corupție străină din 1977 „interzice cetățenilor și entităților americane să mituiască oficiali guvernamentali străini pentru a beneficia interesele lor comerciale”.

Cu ajutorul unor donatori, Mercury One a strâns 28 de milioane de dolari pentru a ajuta la evacuarea creștinilor și a altor minorități religioase din Afganistan. Organizație caritabilă a fost fondată de Glenn Beck, fondatorul unei rețele radio-tv creștin conservatoare.

Anterior, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru Newsweek că nu poate confirma dacă sunt cetățeni americani la bordul aeronavei închiriate din cauza lipsei de resurse și personal în Afganistan.

„Nu avem personal la sol, nu avem capacități aeriene în țară, nu controlăm spațiul aerian – indiferent dacă este deasupra Afganistanului sau în altă parte a regiunii”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că rămâne „pregătit să ajute” cetățenii americani și refugiați afgani care vor să fie evacuați.

Statele Unite și-a încheiat misiunea din Afganistan pe 30 iunie, când ultimul avion a decolat din Kabul și astfel a încheiat o intervenție americană de aproape 20 de ani. Oficialii americani au dat asigurări că vor sprijini orice cetățean american care vrea să părăsească țara după această dată.

Libertatea