Un băiat de 13 ani a intrat în flăcări, ca să-și salveze bunicii, în Harghita. Sute de mesaje de susținere pentru Adrian

Un băiat de 13 ani a intrat în flăcări, ca să-și salveze bunicii, în Harghita. Sute de mesaje de susținere pentru Adrian

Un copil din satul Livezi, Harghita, și-a văzut bunicii murind într-un incendiu în care și el a fost rănit, încercând să-i salveze. Prefectul județului l-a numit erou și a cerut oamenilor să-i scrie lui Adrian, care e internat în spital.

Explozia unei butelii a provocat luni, la Livezi, o adevărată tragedie. Doi soți, de 50 și 62 de ani, au murit chiar sub ochii nepotului lor, care a încercat să-i salveze. Explozia a avut loc la parterul casei cu etaj, fiind distrus de flăcări și primul nivel al locuinței.

Adrian n-a putut să privească neputincios cum bunicii lui ard practic de vii în casă și a intrat în flăcări, încercând să-i salveze.

Prefectul județului Harghita, Szabó Zsolt, care a publicat imagini de la locul tragediei, a postat un mesaj prin care cerea celor care-l urmăresc pe Facebook să transmită încurajările lor pentru Adrian, băiatul rănit în timp ce încerc să-și salveze bunicii.

„Adrian este eroul zilei. El are 13 ani, locuia în satul Livezi alături de bunicii lui. Din păcate, bunicii şi-au pierdut viaţa azi, în urma incendiului cauzat de explozia unei butelii.

Momentan este internat în spitalul din Miercurea Ciuc cu arsuri pe o suprafaţă corporală de 10% deoarece şi-ar fi dorit să-şi salveze bunicii pe care îi vedea printre flăcările care au devastat locuinţa.

VĂ ROG FRUMOS! scrieţi-i în comentariu un mesaj lui Adrian, haideţi să fim alături de el!!! Haideţi să-l încurajăm!!! Voi imprima toate mesajele şi i le voi înmâna zilele următoare. MULŢUMESC!”, este postarea de pe Facebook a prefectului Szabó Zsolt.

Peste 160 de mesaje au fost transmise după această postare, de la oameni simpli, până la alți oficiali locali, inclusiv din alte judee. Prefectura Sibiu i-a transmis băiatului, care e în spital în stare stabilă, că-l așteaptă în vizită când se va vindeca.

Libertatea