Un condamnat la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală a vrut să fugă din România  ascuns după valiză, în portbagaj

Un condamnat la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală a vrut să fugă din România ascuns după valiză, în portbagaj

Un bărbat care era dat în urmărire generală pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 10 ani de închisoare a fost prins în toiul nopții în portbagajul unei mașini, la Vama Nădlac, informează site-ul Poliției de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse privative de libertate, care intenționa să treacă fraudulos frontiera, ascuns în portbagajul unui autoturism.

În data de 16.09.2022, în jurul orei 02.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-au prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni români, călătorind cu un autoturism înmatriculat în România.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, a fost descoperit, ascuns în portbagaj, un bărbat.

Persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări suplimentare. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul depistat ascuns este cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, iar pe numele său era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani, pentru săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar cu privire la cei doi cetățeni români se fac cercetări, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Libertatea