Un general din Emiratele Arabe Unite acuzat de tortură a fost ales președinte al Interpol

Un general din Emiratele Arabe Unite acuzat de tortură a fost ales președinte al Interpol

Ahmed Nasser Al-Raisi, un general din Emiratele Arabe Unite (EAU), a fost ales joi preşedinte al Interpol de Adunarea generală a organizaţiei, reunită la Istanbul, Turcia. Noul șef al Interpol este vizat de mai multe plângeri legate de „tortură”, în Franţa şi Turcia, informează AFP, citată de Agerpres.

„Dl Ahmed Nasser Al-Raisi a fost ales în postul de preşedinte”, a indicat, joi, Interpol pe Twitter. Al-Raisi era deja unul dintre membrii comitetului executiv al Interpol, iar în țara sa ocupă postul de inspector general al Ministerului de Interne.

Împotriva lui au fost depuse în ultimele luni mai multe plângeri pentru „tortură”, în Franţa, unde îşi are sediul organizaţia, precum şi în Turcia, ţara-gazdă a Adunării generale.

Ahmed Nasser Al-Raisi a fost asociat cu cazul de tortură a unui disident politic din Emirate, Ahmed Mansoor, și cazul lui Michael Hedges, academician britanic acuzat de spionaj. Britanicul a fost grațiat, însă Mansoor rămâne în continuare după gratii.

Candidatura generalului Al-Raisi a fost pusă sub semnul întrebării încă din octombrie 2020 de un grup de 19 ONG-uri, între care Human Rights Watch, care au notat că acesta este „membru al unui aparat de securitate ce vizează sistematic opoziţia paşnică”.

Și aleşi europeni contestă alegerea lui Al-Raisi, estimând că aceasta aduce atingere misiunii organizaţiei, chiar dacă funcţia de preşedinte al Interpol este onorifică, adevăratul responsabil al organizaţiei internaţionale de poliţie fiind secretarul general

Într-o scrisoare datată 11 noiembrie şi adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trei deputaţi europeni au notat: „Suntem profund convinşi că alegerea generalului Al-Raisi ar aduce atingere misiunii şi reputaţiei Interpol şi ar afecta serios capacitatea organizaţiei de a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea”.

Ahmed Nasser Al-Raisi a avut-o drept contracandidată la această funcție pe Sarka Havrankova (Republica Cehă), vicepreşedintă a Interpol pentru Europa.

FOTO: Profimedia

Libertatea