Vaccinarea obligatorie împotriva COVID câștigă teren în Europa, chiar cu susținerea populației și în ciuda protestelor

Vaccinarea obligatorie împotriva COVID câștigă teren în Europa, chiar cu susținerea populației și în ciuda protestelor

Letonia și Anglia se alătură Italiei, Franței și Greciei în a face vaccinarea împotriva COVID obligatorie pentru anumite categorii de populație, iar cel puțin în unele țări, majoritatea cetățenilor par să susțină o astfel de decizie, scriu Reuters și AFP. Germania nu intenționează să urmeze exemplul, dar dezbaterea este în toi în alte state, pe fondul amenințării reprezentate de varianta Delta a virusului, mai contagioasă, scriu Euronews și Brusells Times.

Guvernul leton și-a anunțat intenția de a face vaccinarea împotriva COVID-19 obligatorie pentru angajații din sistemul sanitar şi din educaţie.

Conform modificărilor legislative adoptate miercuri de guvern, începând din luna octombrie, angajaţii din instituţiile medicale, sociale şi de educaţie vor trebui să prezinte la locul de muncă un certificat de vaccinare, notează televiziunea publică letonă.

Tot de la 1 octombrie, în alte sectoare, angajatorii vor avea dreptul de a concedia salariaţii nevaccinaţi.

Important: modificările mai trebuie însă aprobate de parlamentul de la Riga.

În Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, campania de vaccinare a avut un start lent. Până în prezent, circa o treime din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinare obligatorie pentru angajații centrelor de îngrijire, în Anglia

Tot miercuri, parlamentarii de la Londra au aprobat vaccinarea obligatorie pentru angajații din centrele de îngrijire din Anglia.

Camera Comunelor a votat pentru impunerea, din octombrie, a acestei obligativități, cu 319 voturi „pentru” și 246 de voturi „împotrivă”, în condițiile în care unii parlamentari conservatori au contestat măsura, potrivit BBC.

Conform cifrelor oficiale, numărul beneficiarilor din centrele de îngrijire morți în timpul pandemiei în Anglia și Țara Galilor a fost cu 30.000 mai mare decât cel din perioada similară din 2019.

Dar reprezentanții centrelor de îngrijire au avertizat anterior că impunerea vaccinării obligatorii va genera dificultăți serioase într-un sector care se confruntă deja cu lipsa angajaților.

Iar Asociația Medicală Britanică, care reprezintă doctorii, a avertizat la rândul ei că obligativitatea vaccinării este „un instrument obtuz care are propriilor riscuri”.

În acest timp, guvernele din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au anunțat că nu intenționează să ia o astfel de măsură.

Decizii similare luate deja în Italia, Franța și Grecia

Letonia și Anglia se vor alătura astfel altor trei state europene care au luat decizii mai mult sau puțin similare.

Italia, una dintre primele țări afectate de pandemie, a fost și primul stat european care în martie a impus vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale și a farmaciștilor. Cei care refuză riscă suspendarea, fără plată, pentru restul anului.

Răspândirea variantei Delta a determinat măsuri similare în alte două state.

Săptămâna aceasta, Franța și Grecia au impus obligativitatea vaccinării angajaților din sectorul sanitar. Ambele țări au restricționat, de asemenea, pentru persoanele nevaccinate, unele activități de zi cu zi.

Macron a sugerat chiar că guvernul ia în considerare extinderea vaccinării obligatorii la toți cetățenii.

Cât despre guvernul de la Atena, acesta a subliniat că a luat această decizie pe fondul creșterii numărului de infectări. 99% dintre pacienții intubați în spitale sunt persoane nevaccinate.

Belgienii susțin vaccinarea obligatorie pentru unii angajați. Merkel a spus „Nu”

Deciziile luate în cele câteva țări europene au generat dezbateri și pe restul continentului.

În Belgia, un sondaj realizat de Universitățile din Bruxelles, Gent, Leuven și Louvain a aflat că 75% dintre persoanele vaccinate ar susține vaccinarea obligatorie pentru angajații din sistemul sanitar, potrivit Brussels Times.

Rezultatele acestui sondaj au apărut după ce oficialii spitalelor și centrelor de îngrijire din țară au cerut impunerea acestei obligativități pentru angajații lor din întreaga țară.

În schimb, în Germania, Angela Merkel a anunțat că nu „intenţionează” să impună vaccinarea obligatorie.

„Nu cred că putem câştiga încredere prin schimbarea a ceea ce am spus până acum, adică fără vaccinare obligatorie, dar cred că putem câştiga încredere făcând publicitate vaccinării şi, de asemenea, lăsând cât mai mulţi oameni să devină ambasadori ai vaccinului pornind de la propria experienţă”, a adăugat cancelarul german.

„Cu cât mai mulţi se vaccinează, cu atât vom fi mai liberi, cu atât mai repede vom putea relua viaţa din nou”, a pledat Angela Merkel.

OMS îndeamnă la echilibru, CEDO a stabilit că vaccinarea obligatorie poate fi necesară

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), vaccinarea obligatorie ridică o serie de probleme etice.

„Deoarece politicile care mandatează o acțiune sau un comportament interferează cu libertățile individuale și cu autonomia, ele ar trebui să găsească un echilibru între binele comun și libertățile individuale”, a spus OMS în aprilie, potrivit Euronews.

Obligativitatea vaccinării nu ar trebui impusă fără luarea în considerare a principiilor proporționalității și a necesității, a insistat organizația.

O poziție mai fermă a avut în aprilie Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stabilit că vaccinarea obligatorie a copiilor este necesară într-o societate democratică.

Decizia nu avea legătură cu imunizarea COVID. Cazul ajunsese în discuția inastenței după ce mai multe familii din Cehia s-au plâns la CEDO față de obligativitatea de vaccinare a copiilor pentru diverse boli, valabilă în acest stat membru al UE.

Însă specialiștii au avertizat că sentința ar putea influența campaniile de vaccinare actuale împotriva coronavirusului.

Proteste în Franța și Grecia, dar majoritatea cetățenilor susțin vaccinarea obligatorie selectivă

Cert este că în Grecia și Franța, deciziile au fost întâmpinate cu proteste.

Miercuri, peste 5.000 de persoane au ieșit în Atena pentru a protesta față de vaccinarea obligatorie.

„Fiecare persoană are dreptul de a alege. Noi alegem ca guvernul să nu aleagă pentru noi”, a spus pentru Reuters Faidon Vovolis, un cardiolog care a mai susținut poziții împotriva altor măsuri de combatere a pandemiei.

În Grecia, unde aproximativ 41% din populație este complet vaccinată, majoritatea cetățenilor au spus însă că susțin vaccinarea obligatorie a unor categorii de populație, potrivit unui sondaj Pulse pentru Skai TV.

Tot miercuri, în Franţa care şi-a sărbătorit Ziua Naţională, peste 19.000 de persoane, conform autorităţilor, au manifestat în toată ţara pentru a protesta faţă de obligativitatea vaccinării, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În ciuda protestelor, măsurile anunțate de Macron sunt totuşi aprobate de o majoritate a populaţiei, conform unui sondaj publicat marţi de institutul Elabe, iar mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi sunt de acord cu vaccinarea obligatorie a personalului sanitar.

Vaccinarea obligatorie în lume

În România, oficialii au anunțat în mai multe rânduri că vaccinarea va rămâne voluntară.

„Nu sunt adeptul vaccinării obligatorii. Am spus încă de la început că vaccinarea este voluntară și așa va rămâne”, a spus președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută.

Deocamdată, în lume, numărul țărilor care au impus o obligativitate a imunizării nu este foarte mare.

Statista: harta vaccinării obligatorii

Roșu: vaccinare obligatorie pentru toți adulții. Galben: pentru accesul în unele spații publice. Portocaliu: pentru unele categorii de populație | Sursa: Statista

Rusia este una dintre cele mai proeminente cazuri, autoritățile de la Moscova impunând o astfel de decizie pentru angajații din sectorul public, dar cerând și companiilor să facă un plan de vaccinare.

Ca în Rusia, în SUA, obligativitatea vaccinării unor categorii de adulți este valabilă doar pentru unele localități.

În țări precum Arabia Saudită și Pakistan, vaccinarea este obligatorie doar pentru accesul în unele spații publice.

În schimb, în țări precum Turkmenistan și Tadjikistan, vaccinarea este obligatorie pentru toți adulții.

Libertatea