Vasile Dîncu: Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina pentru că nu este treaba noastră

Vasile Dîncu: Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina pentru că nu este treaba noastră

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat vineri, 6 mai, că războiul din Ucraina „este treaba noastră, a fiecăruia” și că „suntem toţi responsabili”, în contextul în care s-a intrat în ziua cu numărul 72 a războiului declanșat de Rusia.

Dîncu a precizat că primeşte zilnic mesaje în care i se transmite că România nu trebuie să sprijine Ucraina.

„Astăzi ne dăm seama tot mai mult că indiferenţa poate să ucidă. Ne lovim de o teorie care a apărut despre neutralitate. Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina pentru că nu este treaba noastră, că de ce să intrăm noi într-un conflict. Este treaba noastră, a fiecăruia. Sigur că totalitarismele au greşit atunci când au construit vinovăţii colective, găsind duşmani comuni, dar astăzi putem să spunem un singur lucru: nu suntem toţi vinovaţi, dar suntem toţi responsabili”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit news.ro.

Dîncu a adăugat că a crezut într-o pace eternă și că „am făcut o diplomaţie fără perspectivă”. „Am crezut, am ascuns răul care exista în această perioadă şi am crezut că totul va fi bine, nu va mai exista crimă, nu va mai exista război şi că lucrurile vor merge spre un progres pentru care nu  trebuie să facem nici jertfe şi nici să acţionăm”, a menționat el.

„Răul poate să se banalizeze, răul se poate banaliza nu pentru că este ceva banal, ci pentru că poate fi făcut de oameni care la un moment dat nu înţeleg mersul lumii, care sunt robi ai unui sistem care în faţa problemelor evadează în ură. Ura, câteodată, este o emoţie mai puternică care uneori uneşte mai mult decât iubirea”, a mai spus ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a participat vineri, 6 mai, la deschiderea Sinagogii din Cetate, de la Timişoara, după ce au fost făcute lucrări de restaurare.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis joi, după Conferința Internațională la Nivel Înalt a Donatorilor pentru Ucraina, de la Varșovia, în format online, că România a oferit un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în valoare de 3,2 milioane de euro.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Libertatea